Annyeong Korea – Travel, Art & Tea ~ 9 – 10 Iulie

Odată cu vara vine și vacanța, și păstrând nuanța de voiaj, local sau internațional în special, echipa KCu.Ro a avut bucuria de a participa la evenimentul “Travel,Art & Tea” organizat de  “Annyeong Korea” pe datele de 9 și 10 Iulie 2013.
Primele doua ediții au avut tematica Tea, respectiv Travel, locațiile fiind reprezentative.

Pe data de 9, deschiderea lanțului a început la ceainăria La Un Ceai, strada Luigi Cazavillan, nr. 25,sect.1, Bucuresti, într-o atmosfera călduroasa, intimă, ca o discuție între doi prieteni la o ceașcă de ceai.
După acomodarea în sală și salutările de rigoare, ne-a fost introdusa “Coreea celor 10 zile”, cum a și fost numită prezentarea ofertei de excursie în Coreea de Sud, organizata prin Rosipex Travel.
Începutul a descris detalii despre Coreea, precum simbolurile naționale cu care cetățenii se mândresc de atâția ani : porecla de “țara dimineților liniștite”, steagul național, alfabetul Hangul și floarea națională a statului coreean – mugunghwa.

 TAT1

După toate amănuntele oferite, am privit fragmente din patrimoniul artistic al ţării; dansurile tradiţionale (fragment din drama  ‘Hwang Jin Yi’ sau ‘Curtezana’ difuzată pe KBS2) şi muzica folk tradiţională coreeană – pansori.
Prezentarea propriu-zisă începe, povestită pe îndelete de Robert Ionuț Cimbala. Excursia “Coreea celor 10 zile” constă în vizitarea mai multor obiective turistice, dar și în descoperirea unei alte fețe a Coreei de Sud, nu numai cea pe care o vedem în drame sau prin alte mijloace de informare.
Seara, după terminarea prezentării, invitații au poposit la atelierul de caligrafie, unde ajutoarele i-au putut îndruma în a-și scrie numele în Hangul, apoi au vizionat filmul “Poetry“, premiat la Oscar pentru cel mai bun film al anului 2012.

TAT2

A doua zi, evenimentul a continuat la sediul agenției de turism Rosipex Travel, strada Jean Louis Calderon, nr.31, sect. 2, București, fiind o prelungire al celuia din ziua precedentă.
Prezentarea excursiei a rulat încă o dată, pentru persoanele care nu au putut fi prezente la prima întâlnire, dar cu mici adaugări și cu aceeași vivacitate.
Am fost primiți în acorduri de pansori și încântați cu bufetul tradițional coreean, sponsorizat de Restaurantul Seoul.

TAT3

Pe data de 27 iulie, continuarea și ultima parte a prezentării va avea loc la Librăria Bastilia, unde veți putea descoperi Arta ce a făcut bine-cunoscută Coreea de Sud, prin muzică, dans, literatură și vizual.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s